joi, 28 mai 2009

Sokol şi Lorna sunt doi imigranţi albanezi în Belgia, care visează să-şi lase într-o zi slujbele care nu le aduc nicio satisfacţie şi să deschidă un snack bar. Pentru asta, au însă nevoie de bani şi de statutul de rezident permanent. În dorinţa de a-şi îndeplini visul, Lorna devine complicele lui Fabio, un şofer de taxi italian, de fapt, cap al lumii interlope. Acesta pune la cale un plan conform căruia, pentru a obţine cetăţenia, Lorna trebuie să se căsătorească cu Claudy, un tânăr belgian pe care Fabio este dispus să-l plătească. Însă Claudy urmează să fie ucis, iar Lorna să se recăsătorească cu Andrei, un rus gata să plătească bani grei Lornei şi lui Fabio ca să aibă act de identitate belgian. Dar o să păstreze oare Lorna tăcerea?

Fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne fac parte dintre puţini regizori care au obţinut de două ori premiul Palme d'Or, la Festivalul de la Cannes. Au mai reuşit această performanţă Bille August, Francis Ford Coppola, Shohei Imamura, Emir Kusturica. Fraţii Dardenne şi-au început cariera cinematografică la sfârşitul anilor 1970. Primul lor film a fost un documentar, Le Chant du rossignol, despre rezistenţa împotriva naziştilor in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Belgia. În 1986, au realizat primul film de ficţiune, Falsch, despre o familie de evrei masacrată de nazişti. După acesta, au urmat Je pense a vous (1992), La Promesse (1996), Rosetta (1999), cu care au câştigat Palme d'Or la Festivalul de film de la Cannes. Tot la Cannes, în 2002, filmul regizat de fraţii Dardenne, Le Fils (2002) a obţinut premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun actor, Olivier Gourmet, iar în 2005 au obţinut din nou premiul Palme d'Or pentru filmul L'Enfant. Caracteristica filmelor făcute de fraţii Dardenne este lipsa coloanei sonore.

Premii:
Cel mai bun scenariu - Festivalul de Film de la Cannes, 2008;
Cel mai bun film francofon - Premiile Lumiere, Franţa, 2009.


Film distribuit de Independenţa.

Sursa: PORT.ro


Niciun comentariu: