Apocalipsa după şoferi, regia Alexandru Solomon, 2008, 52 min.
Miercuri 11 noiembrie, ora 19:00
Bucureşteanul s-a născut a doua oară în maşină. Şi îşi petrece a doua viaţă în maşină. La volan, este alt om: intolerant cu ceilalţi, nepăsător cu viaţa lor sau brutal ori de câte ori e contrariat. Regulile nu sunt respectate, nici nu ar putea fi. De altminteri, nimeni nu se străduieşte să le aplice. Din cauza asta, oraşul nostru a devenit de nerecunoscut: mai degrabă junglă decât spaţiu comunitar. În centru nu se mai poate merge pe trotuar din cauza maşinilor, în cartierele noi nici nu mai există trotuare. Parcări n-au existat niciodată.
Viitorul sună sumbru: maşini tot mai multe, bucureşteni tot mai... şoferi. Din sentimentul urgent că aşa arată - de fapt - apocalipsa, s-a născut acest proiect.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu