miercuri, 4 august 2010

Constantin şi Elena

de Andrei Dăscălescu, documentar, România, 2008, 102 min. Proiecţie specială în prezenţa regizorului. Q&A.

Constantin şi Elena ne spune povestea de dragoste fără vârstă a unui cuplu căsătorit de peste jumătate de secol, care trăieşte într-un sat pitoresc din nord-estul României (lângă Piatra Neamţ). Documentarul observaţional porneşte de la activităţile cotidiene ale celor doua personaje, urmărite de-a lungul unui an, pentru a ajunge la semnificaţii profunde, prezentându-ne o lume a spiritului şi a înţelepciunii ancestrale.



Filmul a avut premiera în noiembrie 2008 la prestigiosul festival de film documentar IDFA de la Amsterdam, unde a obţinut premiul First Appearance. În 2009, documentarul a câştigat premiul pentru debut din secţiunea Zilele Filmului Românesc la TIFF, menţiunea specială a juriului la Festivalul de la Sarajevo, şi a fost nominalizat la Premiile Gopo pentru cel mai bun
documentar.
La finalul anului, publicaţia britanică "The Guardian" a inclus "Constantin şi Elena" într-un "Top 10 al celor mai bune filme din 2009 pe care probabil nu le-ai văzut". Anul acesta filmul şi-a continuat traseul festivalier, fiind proiectat la New York, Buenos Aires, San Francisco, Cracovia şi multe altele, ajungând la un total de 40 de selecţii. Difuzările la TV includ ţări precum Spania,Portugalia, Finlanda, Suedia, Coreea de Sud, Japonia şi India.


2 comentarii:

desideriu spunea...

Pare o poveste calda si cu final mai fericit decit in Hugo & Rosa. Cind va fi proiectat in Iasi? Va fi lansat pe DVD?

Anonim spunea...

imi pare rau ca nu l-am vazut. se va redifuza in bucuresti?