În căutarea lui Eric

În căutarea lui Eric / Looking for Eric, de Ken Loach, Anglia – Franţa – Italia – Belgia -Spania, 2009, 116 min.



“Totul a început cu o pasă frumoasă de-a lui Eric Cantona...”

Premiera: 19 februarie 2010

Festivalul de Film de la Cannes 2009: -nominalizat la Palme d'Or


Eric poştaşul îşi pierde controlul...
Familia sa haotică, fiii săi vitregi sălbatici şi mixerul de ciment din curtea din faţă nu ajută deloc, dar propriul secret al lui Eric îl aduce în culmea disperării. O poate înfrunta pe Lily, femeia pe care o iubea acum 30 de ani? În ciuda unor mari eforturi şi voinţa prost plasată din partea colegilor săi de fotbal, Eric continuă să se scufunde.
În timpuri disperate e nevoie de un joint şi de un prieten special din locuri străine ca să provoace un poştaş pierdut să facă acea călătorie în cel mai periculos teritoriu dintre toate: trecutul.

Cum spun chinezii: “Cel care se teme să arunce zarul nu va arunca niciodată un şase.”



Ken Loach – regizor

“Am primit un mesaj că Eric Cantona încearcă să ia legătura cu mine...”

Se întâmpla acum doi sau trei ani. Fără el nu ar fi existat niciun film. Un producător francez foarte amabil, Pascal Caucheteux, a vorbit cu Rebecca şi ne-a propus să ne întâlnim cu el şi cu Eric. Evident îl cunoşteam pe Eric Cantona, îl ştiam ca persoană publică foarte bine şi îl ştiam ca un fotbalist fantastic. Ştiau că eu şi cu Paul eram interesaţi de fotbal. Aşa că ne-am întâlnit. Eric avea câteva idei care erau toate interesante, în special povestea unei relaţii cu un fan. Paul şi cu mine nu puteam să realizăm o astfel de lucrare în termeni de poveste, personaje şi dezvoltarea lor, dar ne-am gândit că este o zonă interesantă de explorat, nu numai plăcerea fotbalului şi rolul pe care îl joacă fotbalul în viaţa oamenilor, dar şi noţiunea celebrităţii şi cum sunt construite celebrităţile în presă şi televiziune, au o calitate supraomenească în minţile oamenilor.
Paul a plecat cu o foaie albă de hârtie şi a scris o poveste care a încercat să unească aceaste elemente. Nu au fost ezitări în a le arăta lui Eric deoarece ne întâlnisem de vreo două sau trei ori şi aveam idee cine este: părea cineva care nu se credea superior şi avea o sclipire în ochi cu privinţă la întregul proiect. A fost amuzant, nu a fost o treabă dificilă. Speram doar să se simtă bine şi a fost destul de amabil să spună că da.

De ce Cantona?

Este original, strălucit, agil şi perceptiv. Gândeşte puţin în afara jocului şi discuţiile sale cu jurnaliştii erau mereu amuzante şi înţelepte. Este în mod evident un om de calitate, ştiam asta despre el după felul în care se purta în public. Pe masură ce vorbeam cu el, în special după ce a vorbit Paul cu el, gândurile lui despre joc şi rolul său în el şi ce a încercat să facă şi cum a apreciat totul a devenit o parte din proiect.
Când Eric intră într-o încăpere chiar ştii că este acolo. Ce-i drept dintre puţini oameni dar este un om cu o charismă considerabilă. Actorii vorbesc despre proiecţie naturală, în care poţi comunica de pe scenă până în spatele publicului fără să faci aparent nimic. Eric a făcut asta pe un teren de fotbal, a comunicat cu 70.000 de oameni. Este o abilitate naturală extraordinară.

Ce speraţi să transmită filmul publicului?

Faptul că este despre prietenie şi despre faptul că trebuie să ne acceptăm pe noi înşine. Este un film împotriva individualismului: suntem mai puternici într-un grup decât de unul singur. Poţi să comentezi asta, dar e vorba despre solidaritatea prietenilor. Acest lucru este evident într-un grup de suporteri ai fotbalului, dar este întâlnit şi la locul de muncă şi oamenii cu care lucrezi.


Eric Cantona

Când m-am întâlnit cu co-producătorii francezi Pascal Caucheteux şi Vincent Maraval, cu toţii am spus că o poveste despre relaţia mea cu fanii necesită un regizor englez. Relaţia cu fanii este foarte specială în Anglia. Regizorul trebuia să fie un fan al fotbalului pentru a înţelege, cineva care a experimentat acest gen de sentiment. Primul nume a fost Ken Loach. Am fost un pic nebuni să ne gândim la asta dar am zis să încercăm totuşi, cel mai rău lucru pe care putea să-l facă era să spună nu.
I l-am prezentat lui Paul şi Rebecca şi au spus, da, poate este o idee bună. Vom încerca să dezvoltăm şi să scriem proiectul dar nu promitem nimic. Dacă după câteva săptămâni considerăm că nu putem...Au fost foarte, foarte sinceri. Şi au găsit o modalitate ca împreună cu Paul să scrie un scenariu grozav. L-am primit, l-am citit şi ne-a plăcut la nebunie, am fost foarte, foarte norocoşi.
Paul şi cu mine am petrecut o după-amiază vorbind despre jocuri, fotbal, despre orice. Toate proverbele sunt de la el. M-au făcut să râd mult când le-am citit şi cred că a râs mult când le-am scris. Nu m-a deranjat să le spun, mi-a făcut plăcere.

În film sunt Eric Cantona în mintea lui Eric Bishop, în imaginaţia lui. Aşa mă vede el. Asta mă distanţează de mine, cum s-ar zice auto-ironie, aşa că mi-a plăcut.

Am mai lucrat la multe filme şi acolo mă pot ascunde în spatele unui personaj. În acest film trebuie să fiu eu însumi. A fost un sentiment ciudat. I-am pus lui Ken întrebări pe care nu le-am mai pus niciodată deoarece în zilele dinaintea filmărilor nu mă simţeam foarte comfortabil şi trebuie să fiu comfortabil în pielea personajului. A fost o experienţă bună, ceva special. Este ca şi când ai exista şi te-ai privi că exişti. Trebuie să găseşti spontaneitatea, să fii tu însuţi, dar într-o ficţiune. A fost un exerciţiu ciudat dar foarte interesant.

Dacă interpretez foarte serios relaţia dintre mine şi un fan cred că este pretenţios, arogant şi nu foarte interesant. Ken are o atingere foarte uşoară, nu în sensul greşit, poate face lucrurile amuzante dar foarte reale. Aşa că în acest film este foarte mult umor, multă sensibilitate, emoţie şi … auto-ironie!

Am fost foarte mândru de felul în care filmul arată sentimentul pe care îl aveam cu fanii, felul în care vedeam fanii, felul în care primeam energia fanilor. Am fost mişcat de energia lor. Ador acest lucru deoarece în ziua de azi este prietenie neobişnuită, solidară. În film vedem că pe dinăuntru sunt oameni frumoşi.

Eric Bishop, povestea de dragoste, relaţia pe care o avea cu copiii săi, neînţelegerile pe care le are cu soţia sa cu 20 de ani în urmă... uneori nu vrem să spunem anumite lucruri şi rupem relaţii pentru că nu comunicăm suficient. De aceea apar în viaţa lui, să-l încurajez să vorbească. Dacă nu poate să vorbească, atunci să scrie, dar să comunice. Dacă nu puteţi fi împreună, atunci nu puteţi, dar trebuie să spuneţi ceva. Acest lucru este foarte important şi filmul vorbeşte şi despre asta.