joi, 25 iunie 2009

Sâmbăta, 27 iunie, filme din zori până în noapte


11.30 Kirikou şi Vrăjitoarea / Kirikou et la sorciére, de Michel Ocelot, Franţa 1998, 74 min. (proiectie în interior) - film pentru copii, subtitrare în limba engleză


Kirikou, un băieţel care la naştere ştia să vorbească şi să meargă, hotărăşte, dând dovadă de un curaj ieşit din comun, să lupte cu vrăjitoarea Karaba, cea care îi terorizează pe consătenii lui. El va descoperi că ceea ce vorbeşte lumea nu este adevărat, că ea de fapt nu este o vrăjitoare care îi mănâncă pe cei cu care luptă şi că are un secret care o salvează şi pe ea, iar viaţa lor va fi mult mai bună.

(sursa: PORT.ro)


17.00 Acasă / Home, de Ursula Meier, Elveţia 2008, 95 min. (proiecţie în interior)




Filmul este imaginea inversată a unui roadmovie. E multă "mişcare", dar nu călătoreşte nimeni niciunde. Viaţa personajelor se desfăşoară nu pe şosea, ci pe marginea ei. Legăturile intime dintre personaje sunt accentuate de autostradă, aceasta devine ecranul pe care fiecare îşi proiectează nevrozele. O poveste contemporană despre familie, despre izolarea care se transformă în nebunie, dar şi o oglindă a acestei lumi - violentă, agresivă şi poluată.

În mijlocul unui ţinut liniştit şi pustiu se întinde o autostradă dezafectată. Pe marginea ei, la doar câţiva metri de parapet se află, izolată, o casă cu grădină. În această casă trăieşte o familie care încearcă să salveze aparenţele unei vieţi normale, atunci când lucrările se reiau şi autostrada este repusă în funcţiune.

(sursa: PORT.ro)

19.00 Un sărut tandru / AE Fond Kiss, de Ken Loach, Marea Britanie 2004, 104 min. (proiecţie în interior)




Filmul împrumută titlul unui poem de Robert Burns şi transpune în Glasgow-ul zilelor noastre dragostea dintre un Romeo pakistanez şi o Julietă irlandeză. Părinţii, musulmani tradiţionalişti, vor să-l căsătorească pe Casim cu frumoasa lui verişoară Jasmine, numai că el se îndrăgosteşte la prima vedere de profesoara catolică Roisin. Când relaţia lor e descoperită, izbucneşte scandalul în ambele comunităţi, în care rasismul şi prejudecăţile culturale se manifestă mai mult sau mai puţin făţiş.

Nominalizări: Ursul de Aur (Ken Loach), Berlin, 2004; Premiul Filmului Britanic Independent (scenariu, Eva Birthistle, Atta Yakub - tânăr actor), 2004; Premiul Emden (Ken Loach), Germania, 2004; Premiul Academiei Europene de Film (scenariu), Barcelona, 2004; Premiul Spicul de Aur (Ken Loach), Valladolid, Spania, 2004.
Premii: Premiul Juriului Ecumenic (Ken Loach), Premiul Asociaţiei Cinematografelor de Artă din Germania, Berlin, 2004; Premiul César pentru cel mai bun film al Uniunii Europene, 2005; Premiul IFTA (Eva Birthistle), Belfast, 2004; Premiul ALFS (Eva Birthistle), Asociaţia Criticilor de Film din Londra, 2005; Premiul publicului (Ken Loach), Valladolid, Spania, 2004.


(sursa: PORT.ro)


21.30 Acasă / Home, de Ursula Meier, Elveţia 2008, 95 min. (proiecţie în aer liber)




Filmul este imaginea inversată a unui roadmovie. E multă "mişcare", dar nu călătoreşte nimeni niciunde. Viaţa personajelor se desfăşoară nu pe şosea, ci pe marginea ei. Legăturile intime dintre personaje sunt accentuate de autostradă, aceasta devine ecranul pe care fiecare îşi proiectează nevrozele. O poveste contemporană despre familie, despre izolarea care se transformă în nebunie, dar şi o oglindă a acestei lumi - violentă, agresivă şi poluată.

În mijlocul unui ţinut liniştit şi pustiu se întinde o autostradă dezafectată. Pe marginea ei, la doar câţiva metri de parapet se află, izolată, o casă cu grădină. În această casă trăieşte o familie care încearcă să salveze aparenţele unei vieţi normale, atunci când lucrările se reiau şi autostrada este repusă în funcţiune.

(sursa: PORT.ro)

23.30 Filiera Kebab / Kebab Connection, de Anno Saul, Germania 2004, 96 min. (proiecţie în aer liber)


Filmul prezintă povestea unei familii turce tradiţionaliste din Germania. Aceasta trebuie să înveţe să-şi ajusteze obiceiurile din moşi-strămoşi la datele vieţii de zi cu zi, într-o comunitate în care generaţia următoare va fi pe jumătate turcă, pe jumătate germană.

Anno Saul s-a născut în 1963 la Bonn. El a studiat, la început, la Colegiul Iezuit de Filozofie din München, după care a urmat cursurile Academiei de Televiziune şi Film, în perioada 1985-1990. Printre filmele sale se numără: Unter Freunden (scurtmetraj, 1990), Und morgen faengt das Leben an (TV, 1995), Alte Liebe - Alte Suende (TV, 1996), Blind Date (TV, 1997), Zur Zeit zu zweit (TV, 1998), Green Desert (Gruene Wueste, 1999), Die Novizin (TV, 2002) şi Kebab Connection (2004).

Premii: Premiul publicului - Cel mai bun regizor / 2005 Festivalul Internaţional de Film de la Ljublijana.
Nominalizări: Premiul pentru imagine & Premiul Special pentru montaj, Cel mai bun film / 2005 Premiile Germane de Cinema.


(sursa: PORT.ro)


Niciun comentariu: