este un proiect cultural al Muzeului Ţăranului Român. Prezentăm selecţii de film european de ficţiune şi documentar, promovăm tineri regizori români şi europeni, creaţiile lor artistice şi documentare, susţinem dialogul creatorilor cu publicul din România.
Nu lipseste filmul antropologic, căruia îi este dedicată permanent ziua de miercuri.
Toate acestea la Muzeul Ţăranului Român, intrarea din str. Monetariei. Proiecţiile sunt în sală şi în aer liber (vara). În caz de vreme nefavorabilă, proiecţiile se mută în sală.
Preţ bilet: 10 lei
7 IULIE - FEMEI PENTRU FEMEI - 4 regizoare, 4 filme, 4 poveşti
19. 00 It happend just before (2006) – Anja Salomonowitz , 72 min., subtitrare în limba engleză, proiecţie în sală Lungmetrajul este povestea a cinci femei din est care pleacă în căutarea unei vieţi mai bune în vest. Interesant este că identitatea lor rămâne un mister, evenimentele fiind povestite de persoane care, aparent nu au nimic de-a face cu acestea: un vameş, un şofer de taxi, un reprezentant oficial al statului, o locuitoare din provincie şi un patron de bordel. Promisiunile nerespectate şi exploatarea devin subiecte în filmul regizoarei austriece Anja Salomonowitz care pune spectatorul într-o continuă espectativă, lăsând neelucidate anumite secvenţe.
21.30 Sarajevo, dragostea mea (2005) – Jasmila Žbanić, 72 min., subtitrare în limba română, proiecţie în aer liberSarajevo, dragostea mea este o poveste despre imaginea oraşului Sarajevo după război; despre repercusiunile odioaselor violuri din timpul războiului; despre familiile monoparentale; despre relația dintre mamă și fiică; despre Esma, victima unui asemenea viol. Esma trăieşte cu fiica ei Sara, în Grbavica, un cartier sărac din Sarajevo. Aceasta își întreține singură fiica, beneficiind de un mic ajutor de victimă a războiului și de un salariu lucrând într-un club de noapte. Când clasa Sarei organizează o excursie, Esma doreşte ca fiica ei să participe la eveniment. Copiii eroilor de război primesc o reducere, nu însă şi Sara. Faptul că ea nu beneficiază de reducere o determină să-și pună noi întrebări în legătură cu tatăl său, despre care nu știe aproape nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu